Descriere
În zilele noastre îți trebuie mult curaj pentru a face pasul cel mare și a spune „da“ în fața ofițerului stării civile. Adevăratele încercări ale vieții de cuplu pot apărea însă mult mai târziu în timpul căsniciei: poți descoperi trăsături pe care partenerul tău le-a ascuns cu grijă sau ar putea pur și simplu să se schimbe dintr-o persoană iubitoare într-un tiran însetat de control ori chiar într-un bețiv violent.De-a lungul a decenii de experiență terapeutică, dr. Gary Chapman s-a confruntat cu cazuri dintre cele mai dificile și mai dramatice: abuzuri fizice și psihice, probleme financiare care aduc tensiune și certuri, gelozie patologică, diferențe de caracter aparent ireconciliabile etc. Dar în general, la temeiul conflictelor s-a aflat folosirea inadecvată a limbajelor iubirii. Astfel, se confirmă încă o dată teoria care l-a consacrat pe celebrul terapeut: pentru a ne face înțeleși și îndrăgiți trebuie să vorbim limbajul de iubire al celuilalt, iar el pe al nostru. Și întotdeauna există speranță, chiar și în cele mai dificile căsnicii.
*****
Căsătorit de peste cinci decenii, pastorul Gary Chapman și-a dedicat cariera explorării conceptului de limbaje ale iubirii, pe care l-a teoretizat începând cu 1992 și care a ajuns în topul celor mai cunoscute sintagme: primul său volum, Cele cinci limbaje ale iubirii, a fost vândut în peste unsprezece milioane de volume. (The Huffington Post)
Potrivit lui Gary Chapman, să înveți limbajele iubirii este mai greu decât să știi la perfecție o limbă străină. O relație sănătoasă presupune mai multe tipuri de comunicare sinceră. (The Telegraph)
Chapman este cel mai surprinzător guru al dragostei. (The New York Times)
Despre autor
Dr. Gary Chapman (n. 1938) este unul dintre cei mai renumiți consilieri din lume pe probleme de familie. De peste 35 de ani susține conferințe pe teme de mariaj și educație a copiilor în fața unui public numeros. El însuși căsătorit de peste 45 de ani cu Karolyn și tată a doi copii, oferă și ședințe private de consiliere maritală.Este realizatorul emisiunii radiofonice „A Love Language Minute“ și al matinalului de sâmbătă „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele difuzate de peste 400 de posturi de radio din SUA. Gary Chapman a susținut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary și este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston‑Salem, Carolina de Nord.
A publicat zeci de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt reunite în seria „5 Love Languages“, devenită bestseller.