JAZZ PENTRU IGUANE – Răzvan Andrei

32,00 lei

„Volumul Jazz pentru iguane, cu titlul său capoteian, este una dintre cele mai originale cărți de poezie ale anului și, în mod evident, o bornă în paradigma literară românească.” – Marius Chivu

Stoc furnizor, timpul de livrare se poate prelungi

SKU: jazz-pentru-iguane Categorie: Etichete: , ,

Descriere

„Primul volum relevant de poezie în cheie LGBT din România” – Mihai Iovănel

Prima ediție a cărții Jazz pentru iguane a apărut în anul 2018, la Editura Brumar.

Despre copilul secolelor trecute, mutilat de frică și vină, de rușinea familiei, obligat să fie ceea ce nu e, incriminat, hăituit, interzis, alungat, despre copilul acestui secol și al celor care vor veni scrie cu tandrețe, revoltă și curaj Răzvan Andrei. Nu știu dacă voi prinde includerea poemului Elegie pentru copilul homo în manuale, însă pot spune că e timpul ca literatura, dominată secole la rând de privirea și acțiunea heterosexuale, să primească și să celebreze și alt fel de experiențe, voci, stiluri și identități. Acesta va fi, cu siguranță, poemul care va ghida generațiile viitoare! (Medeea Iancu)

 

Despre autor:

RĂZVAN ANDREI este un milenial născut la Galați, descriindu se drept „pictor & poet, profet minoritar și gurmand slim-fit“. După ce a absolvit liceul teologic, a urmat cursuri de Filozofie și Istoria și Teoria Artei, la București. A lucrat în presa locală și centrală, fiind redactor și editor în redacțiile unor televiziuni. În prezent, este redactor de carte.

De-a lungul timpului, a colaborat cu România literară, Idei în dialog, Adevărul literar și artistic, Luceafărul și Verso.