Descriere
Fie că lucrăm în același birou cu alți douăzeci de colegi sau colaborăm de la distanță, prin intermediul internetului, e important pentru ceilalți să înțeleagă exact ce ne dorim de la ei și de la organizație în ansamblu. Prin exemple concrete și chestionare concepute după mulți ani de cercetări, autorii acestei cărți ne pun la dispoziție nu doar o imagine clară a modelelor fundamentale de comunicare în diverse organizații, profit și nonprofit, ci și modalități eficiente prin care să le arătăm superiorilor sau subalternilor că le apreciem meritele.
Înțelegerea celor cinci limbaje ale aprecierii la locul de muncă a fost esențială pentru succesul pe care l-am avut în construirea unei echipe puternice și în menținerea unui mediu de lucru pozitiv.
După douăzeci de ani în care am instruit lideri de toate nivelurile și am contribuit la specializarea a mii de traineri din întreaga lume, consider că două sunt lucrurile care îi fac pe oameni să dea tot ce au mai bun: să le recunoști unicitatea și să le spui că munca lor contează.
În majoritatea organizațiilor, cele mai mari probleme apar pentru că angajații nu se simt apreciați. Această carte vă arată cum să le rezolvați.
Despre autor
Dr. Gary Chapman (n. 1938) este unul dintre cei mai renumiți consilieri din lume pe probleme de familie. De peste 35 de ani susține conferințe pe teme de mariaj și educație a copiilor în fața unui public numeros. El însuși căsătorit de peste 45 de ani cu Karolyn și tată a doi copii, oferă și ședințe private de consiliere maritală.Este realizatorul emisiunii radiofonice „A Love Language Minute“ și al matinalului de sâmbătă „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele difuzate de peste 400 de posturi de radio din SUA. Gary Chapman a susținut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary și este pastor asociat în cadrul Calvary Baptist Church Winston‑Salem, Carolina de Nord.
A publicat zeci de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt reunite în seria „5 Love Languages“, devenită bestseller.